Întâlnire de gradul I

”este o presupusă întâlnire cu un OZN care se află la o distanță mai mică de 150 metri.”  scrie Wikipedia, dar nu voi scrie despre asta acum 😛

S-a întâmplat ca în urma convorbirilor noastre referitoare la concursul Biblic pe care îl începuse în acel an să-i spun că nu voi avea conexiune la internet pentru câteva zile, în care merg la bunica de la Livezi (Bacău). El, cunoscând zona și pe bunica mea, și-a exprimat aprecierea pentru ea și dorul de a mai vizita comunitatea de acolo. L-am invitat, așadar, și mare ne-a fost bucuria să ne vedem. La început cu timiditate, rețineri și cutezători, dar cu speranța că ceea ce va urma să se întâmple între noi Îi aparține în întregime lui Dumnezeu, și nu nouă. Poate acesta a fost punctul care a făcut diferența dintre această relație și altele. Nici eu, dar nici el, nu am insistat, și nici nu ne-am avântat grăbiți să decidem brusc sau repede ceva pentru care nu simțeam că avem aprobarea Sa.

Îmi amintesc, ca ieri, cum mi-a  dăruit o orhidee mov și un Heidi Bouquet. Aceasta a fost prima frumoasă impresie care mi-a dăruit-o. Nu susțin ideea că prin cadouri și atenții se câștigă încrederea cuiva, dar sunt convinsă că mâna goală este o mână egoistă care nu oferă și nu poate primi.

IMG_20150712_220653

Iubesc florile, și cât am mai stat la mamaia, m-am uitat cu drag de fiecare dată la grația și splendoarea orhideei care deși fragilă, totuși atât de impetuoasă și însuflețită.

Sâmbătă, după programul de dimineață de la adunare și după masă, am ieșit împreună cu prietenele de acolo, pe un deal să ne plimbăm. Am urcat cât s-a putut și ne-am așezat la umbra unui zarzăr, unde am schimbat cuvinte, zâmbete și gânduri.

1

A fost o zi minunată! Razele soarelui ne încălzeau, vântul adia liniștit, dealurile erau în toată splendoarea lor, copacii își arătau roadele, iar ciripitul păsărelelor făceau atmosfera să fie cât se poate de încântătoare. Ziua s-a încheiat rapid, am mers la programul de după-amiază de la biserică, am lăudat pe Domnul și I-am adus slavă pentru că este atât de bun cu noi!

A urmat duminica. Ziua de care mă temeam cel mai mult. Într-un fel aș fi vrut să nu vină, în alt fel aș fi vrut să treacă pe nesimțite; dar nu s-a întâmplat în niciun fel. A fost o zi normală, ne-am trezit – slavă lui Dumnezeu, am mers să o ajutăm pe mamaia la ceva muncă în solar, am mâncat și apoi Willy a început să-și pregătească bagajul de plecare. L-am ajutat cu ce am putut și a scos mașina în drum. Apoi, s-a dat jos, parcă număra pașii (defapt se gândea ce să facă), a venit către mine și mi-a spus că vrea să mai vorbim puțin.

Am intrat în casă, ne-am așezat pe marginea patului și am început discuția. Despre ce ne place și ce nu, despre ce vrem să face și ce nu, despre cum ne-a condus Dumnezeu până atunci și unde am greșit noi, iar mai apoi, despre noi doi, mai exact despre ce vom face în viitor. La un moment dat, a spus ceva care a fost peste așteptările mele: Mie îmi place de tine și vorbim ca amici de ceva timp, dar știi că relația dintre un băiat și o fată nu poate fi la infinit doar relație de amiciție, prietenie având în vedere că amândoi suntem singuri și tineri. Toate duc ori la căsătorie ori la distanțarea celor doi. Aș vrea să ai în vedere acest lucru în mod serios, să te rogi și să te gândești la ceea ce faci. Simțeam că mi se pune o mare povară pe umeri, dar în același timp mi se eliberează o altă parte din îngrijorare, se rezolva ceva, dar nu puteam indentifica exact ce. Așadar, l-am aprobat și asigurat că așa voi face deoarece și el îmi este plăcut mie și îl apreciez. Am mai discutat puțin, ne-am rugat și ne-am despărțit.

Abia când m-am întors la bunica în bucătărie am realizat că era ora 15 am și ar fi trebuit să-l invit să mai stea și pentru masa de prânz. Atât de nesimțitor trecuse timpul, încât a rămas necontorizat :)) –  aceasta se întâmplă doar în cazuri excepționale, în care atracția dintre ceea ce faci sau ceea / cine te înconjoară depășește delimitarea și conștientizarea timpului.

Simțeam că zbor. Este o trăire pe care doar cei îndrăgostiți (deși noi nu eram oficial) o pot înțelege. Nu era stare de plutire, de imaginar sau de pe Lună, ci era realitatea! Se întâmplase! Cel pe care îl plăcusem de la prima vedere (2006, într-o poză de revistă), își exprimase aprecierea față de mine! Fără intervenția umană, fără prea mult tam-tam sau zarvă, ci în liniște și pe ascuns, dar sigur. Uimitor!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s