Vestește mesajul și fii tu însuți un mesaj

Propovăduiește Cuvântul. 2 Timotei 4:2

Noi nu suntem mântuiți pentru a fi doar niște instrumente ale lui Dumnezeu, ci pentru a fi fii și fice ale Sale. Nu suntem transformați  în agenţi spirituali, ci în mesageri spirituali, și mesajul trebuie să fie parte din noi înșine. Fiul lui Dumnezeu a fost propriul Său mesaj, cuvintele Lui au fost duh și viaţă (Ioan 6:63). Ca ucenici ai Lui, viaţa noastră trebuie să fie un exemplu sfânt al mesajului nostru.
Inima naturală este gata să slujească oricât de mult, dar e nevoie de o inimă frântă de vinovăţia păcatului, botezată de Duhul Sfânt și modelată după scopul lui Dumnezeu, pentru ca viaţa cuiva să devină
întruparea sfântă a mesajului ei.
Există o diferenţă între a depune o mărturie personală şi a predica. Un predicator este un om care a primit chemarea lui Dumnezeu şi este hotărất să-și folosească toată energia pentru a proclama adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne scoate din ideile pe care le avem cu privire la viaţa noastră, ne modelează și ne formează în vederea
scopului Său, așa cum a făcut cu ucenicii după Ziua Cincizecimii. Scopul Zilei Cincizecimii nu a fost să-i înveţe ceva pe ucenici, ci să-i transforme fåcându-i întruparea mesajului pe care îl predicau:
„Îmi veţi fi martori”.

Lasă-L pe Dumnezeu să aibă libertate totală în viața ta atunci când vorbești. Înainte ce mesajul lui Dumnezeu sa poată elibera alte suflete, această eliberare trebuie să fie reală în tine. Adună-ți materialul cu grijă și apoi fă-l să ardă când vorbești.

Lasă un comentariu